Doi moșnegi, uitați de vreme, într-o zi se întâlnesc.
-Ce mai faci mai moș Ioane? Mândrele te mai iubesc?
-Ce să fac, măi Petre dragă, lupt cu bătrânețea grea,
Dar am cunoscut o tipă și m-a invitat la ea.
Moș Petrică înlemnește și ridică din sprâncene:
-Mă Ioane, vezi de treabă, sau ai fluturi în izmene!
Și te-ai dus? Făcut-ai treabă? Povestește cum a fost?
Băgat-ai lemnele în sobă, sau ai mers fără vre-un rost?
-Cum să fie? A fost bine. La primul parcă zburam,
A fost ca în tinerețe, pe dealuri când alergam.
La al doilea, cu lupte și dureri pe la genunchi,
Ce să-i faci, că bătrânețea îți mai dă câte un junghi.
-Ioane, ai luat viagra, zise Petre intrigat.
Nu am luat nimic, măi Petre, să nu-mi fie cu păcat.
Ioane mi-e greu a crede, poți să zici tu tot ce vrei,
Dar nu ești ca-n tinerețe să reziști până la trei.
-La trei am zis că-mi dau duhul, zice Ion cu supărare,
Mă țineam de toate alea, ce dureri aveam de șale!
Petrică nu scoate-o vorbă doar mustața răsucește:
-Zi, Ioane, ce-ai luat de lupți așa vitejește?
-N-am luat nimic, măi Petre, dar dorința era mare.
Și eu am dorinți Ioane, dar nu se mai face tare.
-Măi, Petrică, ți-e de șagă și gândești doar la păcat,
Ea stă la etajul patru și liftul era stricat…
Un pieton grăbit, încărcat de bagaje și vizibil stresat că va pierde trenul, se apropie de un trecător care stătea relaxat lângă un stâlp, privindu-și telefonul. Cu respirația ușor tăiată, îl întreabă pe omul cu telefonul:
– Scuzați-mă, îmi puteți spune, vă rog, care este cel mai scurt drum către gară? Trebuie să ajung cât mai repede!
Trecătorul ridică ochii din telefon, îl măsoară din priviri și răspunde calm:
– Nu știu, îmi pare rău…
Pietonul, confuz și puțin frustrat de răspuns, încearcă să înțeleagă situația:
– Cum adică nu știți? Nu sunteți localnic?
Trecătorul zâmbește ușor ironic și ridică un deget, arătând spre un taxi parcat la doar câțiva metri:
– Ba da, sunt localnic, și chiar foarte bine. Dar… sunt taximetrist!