CITESTE ȘI URMATORUL BANC ⤵️
Fiică-mea tocmai împlineşte azi 14 ani, însă era mofturoasă nevoie mare pentru că a sunat-o prietenul dis-de-dimineaţă şi i-a spus că nu poate veni la petrecerea aniversară. Vrând s-o mai îmbunez, mă duc la ea şi-i spun, zâmbind:
– Bună dimineaţa, domnişoară!
– S-o crezi tu! îmi răspunse.
Ei, lasă, nu mai fi aşa bosumflată… La mulţi ani!
– S-o crezi tu!
– Hai, hai, vino să te îmbrăţişez… Uite ce fată mare are tata!…
– S-o crezi tu! îmi răspunse şi fugi repede în camera ei
Este un banc tratati-l ca atare!
Bonus
Un vânător pleacă într-un safari cu soacra şi cu soţia.Într-o seară soacra se rătăceşte prin junglă, astfel că vânătorul şi soţia pleacă să o caute. După ore de căutări, o găsesc într-un tufiş, împietrită de groază în faţa unui leu care răgea din toţi rărunchii. Văzând asta soţia zice vânătorului:– Hei, ce facem acum?!– Nimic, draga mea, răspunde vânătorul. Leul ăsta s-a băgat singur în treaba asta murdară, aşa că lasă-l să se descurce singur!😆
CITESTE SI⤵️
Sabia lui Ștefan cel Mare expusă la Topkapı
Imaginează-ți că vizitezi Palatul Topkapı, fostul palat al sultanilor otomani. Treci prin săli pline de turbane, pumnale cu pietre prețioase, armuri încrustate, aur peste tot. La un moment dat, în sala armelor, printre scuturi indiene și săbii orientale, vezi o lamă simplă, lungă, cu o plăcuță mică: „Stephen the Great, Prince of Moldavia”. Și, brusc, nu mai ești doar turist. Ești în fața unei bucăți din istoria ta.
Sabia lui Ștefan cel Mare expusă la Topkapı nu arată ca un trofeu ostentativ. Nu are diamante, nu e înconjurată de aur. E făcută din oțel de Toledo, unul dintre cele mai apreciate materiale pentru arme în Evul Mediu. Are aproximativ 125 cm lungime, o lamă dreaptă, cu două tăișuri, și un mâner îmbrăcat în sârmă de argint. La capătul mânerului se vede stema Moldovei și inscripția în slavonă: „Io Ștefan Voievod, domn al Țării Moldovei”. Lângă ea, muzeul scrie, sec, numele lui și atât.
Povestea sabiei începe, de fapt, ca un omagiu. După victoria de la Vaslui (1475), când Moldova a oprit o mare armată otomană, Ștefan primește această sabie în dar de la papa Sixt al IV-lea, ca recunoaștere a rolului său în apărarea creștinătății. Un fel de „medalie de onoare” sub formă de armă, care spune lumii că voievodul de la marginea Europei nu e doar un localnic încăpățânat, ci un jucător mare pe harta politică a vremii.
Cum a ajuns sabia la turci? Istoricii și legendele se contrazic. O variantă spune că Ștefan ar fi trimis sabia la Istanbul chiar înainte de moarte, ca gest diplomatic față de sultan, recunoscând puterea acestuia și încercând să asigure o pace fragilă pentru Moldova. Alta spune că sabia a fost luată cu forța, mult după moartea lui, când, în timpul primei domnii a lui Petru Rareș, otomanii au intrat în Moldova, au jefuit tezaurul și au dus cu ei și aceste relicve. Adevărul exact nu-l știe nimeni, dar arma unui voievod care s-a luptat toată viața cu Imperiul Otoman a ajuns trofeu în palatul sultanilor.
În muzeele din România avem doar copii ale sabiei. Originalul e acolo, păzit de gardieni turci, vizitat de turiști din toată lumea. Din când în când, mai trece câte un grup de români care se oprește brusc în fața vitrinei: „Uite sabia lui Ștefan cel Mare. E la ei, nu la noi.”
Au existat chiar discuții la un moment dat, despre un posibil „schimb cultural”: România să primească sabia lui Ștefan, iar Turcia să primească în schimb alte piese de patrimoniu, precum sabia lui Sinan Pașa. Negocierile nu s-au finalizat niciodată. Din perspectiva Turciei, sabia este un trofeu istoric și o piesă valoroasă din colecția Topkapı. Din perspectiva noastră, e un simbol rupt din identitatea națională și dus în exil.
Când o privești, senzația e ciudată. Nu e doar mândrie. E și un mic nod în gât. Obiectul care poartă numele celui mai iubit domnitor al Moldovei, canonizat, prezent în manuale, statui, biserici, nu stă într-o vitrină la Suceava, Iași sau București, ci la Istanbul, între arme străine. Istoria, însă, nu ține cont de ce „ni se pare corect”. Ea își plimbă obiectele pe unde vrea: războaie, jafuri, tratate, daruri diplomatice, dezinteres, toate se amestecă.
Sabia lui Ștefan cel Mare de la Topkapı e mai mult decât o piesă de metal. E o oglindă în care vezi, în același timp, gloria și vulnerabilitatea noastră. Arată cât de sus a ajuns Moldova în mentalul Europei medievale și, în același timp, cât de ușor pot ajunge simbolurile unei țări să fie expuse, ca obiecte, într-un muzeu străin.
Unii văd în ea o umilință, alții un motiv de mândrie. Dar, indiferent cum o privești, un lucru e sigur: dacă ajungi la Istanbul și treci pe lângă vitrina aceea, nu mai ești doar vizitator. Ești martor la o bucată de istorie românească „îmbrăcată” în oțel, la sute de kilometri de casă…
Sursa: Pagina Educație
Stiai asta? …