În anii ’90, Ion, un ardelean cumsecade, hotărât să-și caute norocul în America, își ia la revedere de la soția sa, Maria. Înainte să plece, Maria, cu o voce blândă dar fermă, îi zice:
– Mă, Ioane, nu vreau nimic deosebit de la tine, numa’ o pereche de chiloței, mă. Numa’ atâta să-mi aduci.
Ion se uită la ea ușor confuz, dar aprobă din cap:
– Bine, tu, Mărie, cum să nu! O pereche de chiloței, fie. Îți aduc!
Ion iese pe poartă, plin de speranțe, cu geamantanul în mână, dar abia face vreo sută de metri, când o aude pe Maria strigând în urma lui:
– Mă, Ioane, mă! Și-o fundiță de legat părul, să nu uiți, mă!
Ion, deja zâmbind cu jumătate de gură, îi face semn cu mâna:
– Da, tu, da! Și fundița, am înțeles!
După o călătorie lungă și plină de peripeții, Ion ajunge, în sfârșit, în America. Într-o zi, dă peste un magazin mare, impozant, cu vitrine sclipitoare și reclame luminoase. La intrare, un afiș îi atrage atenția: „Cine caută un lucru și nu îl găsește în magazinul meu, va fi răsplătit cu o mie de dolari! Semnează patronul.”
Ion, cu gândul la promisiunea făcută soției, intră în magazin hotărât. Ajunge la raionul de lenjerie intimă, unde o vânzătoare amabilă îl întreabă ce dorește.
– Păi, aș vrea și eu o pereche de chiloței, da’ cu o fundiță pentru legat părul, vă rog.
Vânzătoarea se uită mirată la el, înghite în sec, și fără să mai zică nimic, fuge direct la biroul patronului:
– Șefu’, avem o problemă mare! A venit un român și mi-a cerut o pereche de chiloței cu fundiță pentru legat părul… și noi nu avem așa ceva! Ce facem? Îi dăm mia de dolari?
Patronul, care până atunci părea relaxat, se ridică brusc din scaun și îi face semn disperat:
– Dă-i repede banii și scoate-l din magazin cât mai repede! Că nebunul ăsta e în stare să ceară și izmene cu cofrag pentru ouă, și nici de alea nu avem!