„Am aflat secretul!”. Ajuns acasă, Cristi se duce la maică-sa:– Mamă, am aflat secretul!

La școală, colegii îi spun lui Cristi că majoritatea adulților ascund ceva și că, dacă vrea să facă bani, trebuie să le spună atât: „Am aflat secretul!”. Ajuns acasă, Cristi se duce la maică-sa:
– Mamă, am aflat secretul!
– Of, Doamne, ia de aici 3 milioane, dar nu îi spune lui taică-tu!
La un moment dat, Cristi vede că tatăl lui s-a întors de la serviciu și îi zice:
– Tată, am aflat secretul!
– Of, doamne, ia 5 milioane, dar te rog nu îi zice nimic lui maică-ta!
Cristi face un calcul: 3 plus 5 egal 8 milioane. Seara, vine unchiul lui în vizită. Zice să își încerce norocul și cu el:
– Unchiule, am aflat secretul!
– Of, Doamne, de când așteptam momentul ăsta. Vino să te îmbrățișez, fiule!”

***
Un individ intră la ceasornicar cu un căţeluş în braţe.
– Bună ziua. Am venit pentru câine.
– Pentru câine? Aici se repară ceasuri. Ce pot eu să-i fac? Ce are?
– Se opreşte din zece în zece minute…

Dacă te doare dintele acela trebuie să mergem la un dentist. Sper că nu ți-e frică.
– Nu, tăticule.
– Așa te vreau, curajos. Să știi că dentistul nu-ți face nimic!
– Dacă e așa, ce rost mai are să-l deranjăm?

***

Tatăl este chemat la școală:
– Fiul dumneavoastră a desenat pe bancă o muscă, foarte reală, și mi-am zdrobit pumnul încercând să o omor.
– Ha! Să mă fi văzut pe mine, când am intrat în baie și văzând în cadă un crocodil pictat, de frică, am ieșit printr-o ușă pictată…
– Doamna învăţătoare, poate fi cineva pedepsit pentru un lucru pe care nu l-a făcut?
– Nu.
– Atunci, vă rog, să nu mă pedepsiţi, fiindcă nu mi-am scris tema pentru astăzi.
– Tăticule, de ce te-ai căsătorit cu mama?
– Vezi, nici măcar copilul nu înţelege de ce.
– De ce cârâie cioara când zboară?
– Schimbă viteza.

***

Educatoarea o întreabă pe Măriuca la grădiniță:
– De unde ai tu, Măriuco, părul așa frumos și bogat? De la mămica ta sau de la tatăl tău?
– Cred că de la tata, că el nu mai are deloc.
– Bunicule, pe tine te-a făcut Dumnezeu?
– Da, draga mea, Dumnezeu m-a făcut, răspunde bunicul.
Câteva minute mai târziu, fetița își întreabă din nou bunicul:
– Bunicule, dar pe mine tot Dumnezeu m-a făcut?
– Da, draga mea, răspunde bunicul.
Timp de câteva minute, fetița îl studiază pe bunic, iar apoi se uită la reflexia ei în oglindă.
Bunicul ei se întreba ce-i trecea fetiței prin minte.
Într-un sfârșit fetița zice:
– Știi ceva, bunicule? Dumnezeu face o treabă mai bună în ultimul timp.